ETRS

Până să se dezmeticească, o lumină chioară și gălbuie, dar orbi­toare în contrast cu întunericul de până atunci, inundă întregul hol, moment de cotitură și mare confuzie de la care, mai târziu, amintiri­le lui își pierdeau coerența, fiindcă ținea minte doar cum o zbughise înapoi în cămăruța cu aspect de magazie, a cărei ușă prăpădită și cu broasca proaspăt distrusă avu grijă s-o trântească după el, imaginân­du-și că-i poate întârzia, fie și câteva fracțiuni de secundă, pe urmă­ritori sau, cine știe, gloanțele lor, dacă nici ăia nu erau cu toți boii acasă și se-apucau să tragă-mprăștiat fără somație, după care, pe­semne printr-un procedeu acrobatic, folosindu-se fără să conștienti­zeze de taburetul rămas în dreptul geamului, sări parcă direct pe terasă, repetând oarecum tumba colegului de la intrare, doar că în sens invers și fără consecințe la fel de dramatice câtă vreme acum, dimpotrivă, pista de aterizare era mai sus decât cea de pe care deco­lase, iar după un sprint nebunesc prin întunericul din fericire la fel de relativ ca la venire, semn că insomniacii încă nu scăpaseră de crize, ajunse în dreptul scării incomplete, pe care o dibui la fel de misterios de lejer și rapid cum găsise taburetul sau fereastra, și o coborî mai agil ca un pompier, din trei în cinci trepte, fără a le mai socoti și pe cele oricum lipsă, într-o alunecare aproape continuă, ajungând astfel înapoi pe teren plan, asfaltat și încă neinvadat de gărzi, într-un timp fără îndoială record, cel puțin pentru vârsta și pregătirea lui, apoi, de data asta mult mai încet, aproape tiptil, strecurându-se pe același traseu ocolit ce implica trecerea prin grădina cu buruieni și plasa de sârmă, până la mașină, performanță remarcabilă și în sine, fiindcă avea în continuare senzația că ocolise jumătate de cartier, deși mașina era parcată la o azvârlitură de băț, prin gang, de cămin, și tot drumul se temuse că se va rătăci și, călău­zit pervers de steaua sa ghinionistă, va nimeri, în schimb, cu înfățișa­rea aceea suspectă, răvășit și gâfâind, fix în brațele primitoa­re, cu pistoale și cătușe, ale santinelelor.

Deocamdată însă, grija lui cea mai stringentă era cum să scape mai repede de-acolo, cu atât mai mult cu cât, la cea dintâi sugestie în acest sens, femeia nici măcar nu se opuse, ci doar se ridică de pe scaun pe neașteptate, îngenunche în fața lui și, mai întâi, îi cuprinse picioarele cu brațele, culcându-și obrazul în poala sa, după care, în ciuda, sau mai degrabă incitată de mormăielile lui de surpriză și vag protest, îl asigură că are soluția perfectă prin care să-l facă să se răzgândească și trecu de îndată la punerea ei în aplicare, cu aceeași dexteritate dovedită de-a lungul întregii zile și cu câteva nopți înainte, astfel încât nu-i mai rămase decât să savureze, pierdut într-un extaz mai degrabă agonizant, plăcerea intensă și cu desăvâr­șire altruistă oferită de femeie, până când deveni cu adevărat dure­roasă și îl copleșiră din nou remușcările de toate felurile, numai că acum îi venea și mai greu să aducă vorba de plecare, fiindcă prea ar fi părut ingrat, iar femeia, într-un fel parcă mai satisfăcută decât el, se așeză înapoi pe scaunul ei, cu cel mai firesc aer din lume, fără măcar să se spele pe față, să-și clătească gura sau să-și aranjeze părul, și reluă discuția ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic semnificativ între timp…

Din păcate, misterul nu putea decât să se adâncească, lipsindu-i curajul să spulbere clipele de magie dintre el și femeia care nu-i era, la urma urmelor, decât amantă, și pe care mai devreme sau mai târziu avea s-o urască sau măcar antipatizeze sau doar disprețuiască mai mult ca pe oricare alta ca ea, chiar și dintre cele de care se des­părțise cu eforturi și scandal, fiindcă interfera nu doar cu viața lui sentimentală și, mai cu seamă și mai grav, conjugală, ci, iată, și cu cea strict profesională

Nu voia nimic, decât să plece deacolo, fiindcă mâncase niște tartine pe unde fusese, până la urmă pare-se un fel de eveniment monden, așa că porniră agale, pe jos și într-o tăcere strident de contrastantă cu efuziunile de mai devreme, spre Universitate, ajungând până dincolo de Teatrul Nottara fără să-și mai adreseze vreun cuvânt, la început el pentru că nu îndrăznea s-o întrebe ce avea atât de important să-i spună, iar ea pentru că pesemne încă nu îndrăznea să deschidă subiectul, apoi mai degrabă dintr-un soi de încăpățânare, fiecare așteptând ca discuția să fie inițiată de celălalt, și, pe undeva, amândoi cu la fel de mare îndreptățire, de vreme ce, pe de-o parte, femeia convocase întâlnirea tocmai sub motiv sau pretext că are noutăți importante, așa că părea de datoria ei să le comunice, însă, pe de alta, dacă nu din curiozitate măcar din polite­țe, și el ar fi trebuit să manifeste mai mult interes, dublă dilemă sau nod gordian soluționată sau tăiat în cele din urmă, după încă o bucată de vreme și de oraș petrecută și parcursă în deplină și tot mai absurdă tăcere, când își luă inima-n dinți și puse întrebarea, destul de stângaci și cam pe după cireș, încât în primul moment femeia, poate adâncită în alte gânduri, sau exact în aceleași, nici nu înțelese la ce se referă, sau doar se prefăcu, după care evită pur și simplu răspunsul

Sfârși, totuși, prin a se supune, mai întâi parțial, debarasându-se de bluza cu mâneci lungi dar păstrându-și tricoul și pantalonii, după care nu mai avu încotro și trebui să meargă mai departe, când fata se arătă de-a dreptul indignată, jignită, și-l somă să ajungă urgent cel puțin la nivelul ei de goliciune, ceea ce însemna că putea să-și păs­treze (doar) lenjeria intimă, deși nici așa egalitatea nu era perfectă, lucru pe care-l constată literalmente pe pielea lui (înfiorată) când se atinse ‒ la fel de involuntar ca mai devreme de caloriferul la fel de fierbinte ‒ de sânii ei parcă mai mari chiar decât și-i imaginase pe sub diferitele țesături care-i acoperiseră până atunci și nesperat de fermi în raport cu dimensiunile (gigantice), după care și dacă ar fi vrut nu s-ar mai fi putut feri de ei, odată ce fata se întoarse spre el împungându-l cu sfârcurile lor tari și ascuțite ca niște vârfuri de săgeți, două baionete în miniatură, gata să-l azvârle din patul neîn­căpător, așa încât aproape că-l obligă să se țină de ea, luând-o în brațe și împungând-o la rândul lui, doar că o idee mai jos și mai puțin direct, într-un contact încă mediat sau protejat sau împiedicat de ultimele vestigii vestimentare similare

Avu nevoie de minute bune să se dezmeticească de tot și să se convingă că e în propriul său pat, din propria sa casă, treaz cu adevărat, viu și nevătămat, chiar dacă la fel de nelămurit cu privire la jandarm și la teoria lui conspirativă, fără vreo lumină (fie și chioară) nouă aruncată asupra ei de vreun document secret găsit într-o încăpere sinistră din clădirea pe al cărei acoperiș se aflase, totuși, în două rânduri, inclusiv în noaptea precedentă, deși nici de asta nu mai era foarte sigur, simțindu-se de parcă fusese drogat, sau, mai degrabă, cum își imagina că s-ar fi simțit dacă ar fi fost drogat, fiindcă nu fusese niciodată, și nici măcar beat mort, mangă, rangă, praf, pulbere, zdreanță, cui, clampă, cât să-și piardă cunoștința și să nu mai știe ce i se întâmplase, ori dacă i se întâmplase cu adevărat ceva ce credea că-și amintește, ca acum…

Pe chipul ei se instalase din nou roșeața aceea aproape fosfores­centă, care acum însă putea să trădeze la fel de bine și furie, fiind oarecum în consonanță cu modul în care rostise întrebarea, dar o interpretă mai degrabă ca pe-o dovadă în plus că bănuielile lui despre ce se petrecuse de fapt mai devreme erau întemeiate, deși pentru o curvă mincinoasă și odioasă, în stare să aducă un alt bărbat în patul pe care precedentul abia îl părăsise de câteva ore după o noapte de pasiune, își stăpânea al naibii de prost trăirile, doar dacă nu cumva, dimpotrivă, își juca de fapt foarte bine rolul de femeie nevinovată jignită de bănuielile și insinuările mârșave ale unui porc de bărbat ca toți bărbații.

Nu ținuse morțiș să fie nici sarcastic, nici acuzator și nici măcar să pară din cale‑afară de curios (ceea ce ar fi însemnat și în sine o dovadă că anticipa un răspuns pozitiv, cu condiția să fi fost sincer), dar probabil că scurta lui întrebare sunase ca și cum ar fi avut câte ceva din toate

astea, sau în orice caz o nuanță mai jignitoare decât oricare din insinuările voalate de până atunci, iar ea cu siguranță se așteptase din partea lui să nege cu vehemență că i‑ar fi trecut așa ceva prin minte, fiindcă în secunda următoare, înainte ca el să apuce să ducă la gură ceșcuța de cafea

aproape neatinsă pentru a sorbi o înghițitură, femeia țâșni în picioare, își înșfăcă geanta de pe spătarul scaunului și dispăru fără o vorbă pe ușă, lăsându‑l efectiv cu gura căscată și ceșcuța în mână la jumătatea drumului, gândindu‑se mai degrabă cu amuzament, decât realmente uimire,

că era pentru a do­ua oară în cam tot atâtea zile când vedea o asemenea plecare intem­pestivă din partea a două femei diferite și altminteri nu tocmai atletice…»

%d blogeri au apreciat: